Candidaţii

Stimaţi cetăţeni,
Am decis să intru în această cursă pentru că toţi cei ce şi-au anunţat candidatura sunt pionii aceluiaşi sistem şi vor, aşa cum declară, să rezolve criza.
Poate veţi înţelege de ce la nivel de stat nu suntem reprezentaţi pe niciunde.
Ei nu-nţeleg că lumea se schimbă radical şi că acum nu se mai pune problema unei alternanţe la putere.
Vor să-şi păstreze privilegiile trâgănd ţara într-un colaps social!
Împrumutul a douăzeci de miliarde de euro de la FMI e numai începutul înrobirii României.
Planurile lor prevăd alte împrumuturi numai şi numai pentru a se menţine la putere. Pe ei nu-i interesează datoria faţă de ţară.
România, în loc să fie o ţară stabilă, independentă, democrată, este o navă în derivă.

cârmaciul - ceauşescu

cârmaciul - ceauşescu

comandantul - băsescu

comandantul - băsescu

Înainte vreme, până în 89 aveam un cârmaci! Acum, avem un comandant de navă care însă a coborât pe ţarm să bea un whisky şi să danseze.
Această campanie va fi una extrem de murdară pentru că este vorba de foarte mulţi bani. Unde sunt bani mulţi obrazul se-ngroaşă.
Ei nu aduc absolut nimic nou! Mintea lor este inceţoşată.
Iată-i pe cei ce şi-au anunţat candidatura.
+Preşedintele în exerciţiu n-a făcut nimic de cinci ani, confundă ţara cu o barcă, el cântă şi dansează în jurul blondei şi prin toată ţara promiţând planuri măreţe şi minţind aşa cum face de ani de zile. Nu mai există ruşine, nu mai există respect! În spatele lui ţine o gaşcă de slugi, PDL, oameni care execută orbeşte ordinele primite pentru că slugărnicia le aduce bogăţia. Nicicând România nu a fost batjocorită mai mult. Nicicând România n-a avut un şef de stat mai slab pregătit. Şi el vrea să fie în continuare preşedinte!

expertul in economie ?- geoana
expertul in economie ?- geoana

+Principalul oponent, preşedintele PSD, promite fonduri şi susţineri economice dar el nu-nţelege ce e economia. A învăţat să aplaude în engleză şi atăt! Întregul său discurs este unul propagandistic, fad, fără consistenţă. În toamna trecută lansase lozinca „să transformăm criza în avantajul nostru”. Omul nu înţelege chiar nimic din ce se-ntâmplă. A reuşit performanţa să-şi prăbuşeasca trupa într-o guvernare mizerabilă şi el încă mai e candidatul lor. Probabil trebuie să-şi prăbuşească de tot partidul.
antonescu+Reprezentantul PNL e în afara jocului, este prea comod. Ţara nu te aşteaptă să-ţi bei cafeaua! Nu mai amintesc de guvernarea liberală, ceea ce eu numesc „guvernarea trăntorilor”. Am mai auzit şi de un program anticriză! Treziţi-vă, s-ar putea să vedeţi şoseaua plutitoare a doctorului peste programul vostru.
doctorul - oprescu+Doctorul, la sfatul unor buni prieteni, a coborât agitând apele. Poate va înţelege că ţara nu trebuie tratată, resuscitată, ea trebuie lăsată-n pace, respectată. Fără sfatul prietenilor. În cartea mea doctore, armonia era o legătură în spiritul fair-playului între şapte elemente. Am observat că ai transformat-o în stea ca simbol electoral!. Ştiai totuşi că numărul record de accidente în Bucureşti este pentru că şoferii caută să-şi parcheze maşinile pe autostrada ta plutitoare?

ARMONIA - reprezentare grafica in cartea mea Manifest-Va fi revolutie!
ARMONIA – reprezentare grafica in cartea mea Manifest-Va fi revolutie!

Ei, cei patru candidaţi, nu aduc absolut nimic nou în societate! Dar în spatele lor există structuri, există interese de grup!
Structurile banului, mafia puterii
E un lucru grav, structuri pentru ce anume?
+Primul lucru grav este minciuna lor, partinică, doctrinară. Oare ce tupeu poti avea sa apari seară de seară pe posturile TV şi să aminteşti despre doctrina partidului tău?
Care doctrină? Ultimii doctrinari în ţara noastră au fost Iliescu şi Coposu în mileniul trecut! Treziţi-va mincinoşilor. Învăţaţi să respectaţi cetăţenii acestei ţări!
Au dispărut doctrinele politice clasice şi ei se revendică doctrinar. Ştiţi de ce? Pentru a-şi justifica prezenţa acolo. Atâta tupeu există de te îngrozeşte.
Liberalii vorbesc despre principii liberale iar sub guvernul lor s-a ridicat cel mai mare parazitism statal din istoria României. Toată clientela politică a lor a prins un post „gras”, bănos. Liberalism şi parazitism, credeţi că merge?
Social-democraţii au inventat baronii locali, asta ca să aibă cine distribui echitabil veniturile. Sau ei sunt oare burghezia proletară? Puneţi faţă-n faţă cuvintele echitate şi baroni şi veţi vedea exact ceea ce sunt.
Democrat-liberalii sunt populari dar pot fi orice, în funcţie de cererea marinarului. Azi populari, mâine boschetari, flatulişti sau mai ştiu eu ce. Oricum ei n-au nici un fel de respect pentru nimic din ceea ce există. Cu siguranţă sunt globalişti, adepţii globalizării. Au luat 20 miliarde de la FMI şi vor mai lua, spre dezastrul nostru!
Există ceva ce-i uneşte pe toţi în jurul bravului marinar. Se numeşte SPERJUR. Au jurat credinţă ţării şi apoi, cu bună ştiinţă au tradat!
Mai vreţi o astfel de lume, o astfel de structură politică, astfel de grupuri care nu respectă pe nimeni şi nimic?
Singura ideologie a lor e banul.

+Al doilea lucru grav sunt banii din spatele lor
Această caracatiţă dezvoltată peste România înseamnă două mari categorii de interese financiare.
În spatele celor trei partide sunt grupurile economico-financiare. Peste 20 miliarde de euro reprezintă interesele de partid, firmele clientelare, cei ce sunt parte la prădarea generală a ţării!
Şi cu ei trebuie să luptăm, douăzeci de milioane de oameni contra a douăzeci de miliarde de euro.
Peste aceste grupuri de partid, există însă interese financiar-economice ale marilor afacerişti români şi străini care îi susţin pe toţi pentru a exista ei înşişi. Altfel spus, plătesc o taxă de protecţie politicului. Sunt cei ce-au cumpărat pe nimic industria, energia, resursele României.
Parcă n-ar fi fost destul asta! A mai venit şi stăpânul lumii prin FMI impunând împrumuturi înjositoare şi umilirea României!
Astăzi, pe umerii fiecarui cetăţean atârnă o povară de 2000 euro.
În 1989 nu aveam datorie externă dar nici libertate. Peste raţia de libertate însă, câştigată odată cu Revoluţia din decembrie 89, s-au ridicat clanuri de mafioţi şi oportunişti care au vândut tot, au îndatorat ţara şi care se vor stăpâni locali.
Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte!
Trebuie să ne recâştigăm drepturile!

Anunțuri

2 comentarii

  1. trebuie sa colaboram !!!.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s